Evenimente

Arta si sacralitate 2013

Arta si sacralitate 2013

Arta si sacralitate 2013

Data: 28-11-2013, 17.00
Locatie: Galeriile de Arta Focsani
Prezinta: Constantin Prut
Facebook link

Expun:

Ilie Boca
Mihai Chiuaru
Onisim Colta
Dana Constantin
Serbana Dragoescu
Suzana Fantanariu
Marin Gherasim
Alexandru Grosu

Doina Mihailescu
Liviu Mocan
Liviu Nedelcu
Silviu Oravitzan
Aurel Vlad
Dany Zarnescu
Gheorghe Zarnescu
Victoria Zidaru

A fi în prezentul sacrului/a fi în actualitate
În memoria Serbanei Dragoescu

Aceasta expozitie este dedicata memoriei Serbanei Dragoescu, prezenta în multe dintre manifestarile culturale organizate la Galeria de Arte din Focsani si în colectia galeriei, cu câteva lucrari donate în timpul vietii. Ea a încetat din viata în iunie 2013.

Serbana Dragoescu este una dintre cele mai originale si complexe personalitati ale artei românesti contemporane. Nu voi vorbi despre ea la trecut pemtru ca arta si cultura în ansamblul ei este un prezent continuu, o infinita memorie în act. Creatia sa acopera un larg areal de experiente stilistice si de comportamente artistice, coerente la nivelul relatiei dintre câmpul – determinant al semnificatiei, al anvergurii culturale, hranite de pasiunea pentru literatura, muzica, filozofie, simbologie, si prin inventivitatea nelimitata de prejudecati estetice pentru inovatie. S-a afirmat prin interpretari surprinzatoare si prin practica de o tehnicitate desavârsita în Tapiserie, dar a creat ambienturi, instalatii, un impresionant ciclu de carti obiect, de obiecte si a fost în ultimul deceniu cucerita de pictura. A figurat într-unele dintre cele mai prestigioase expozitii internationale si în mari expozitii de concept sau de gen.
A fost o prietena exigenta si cu mare disponibilitate sufleteasca. Ultimul ei gest al vietii ei a fost donarea casei din Floreasca si a colectiei de lucrari de arta Muzeului National de Arta si ca ateliere bursa pentru tineri artisti.

Conditia temporala a sacrului este eternitatea, nu ca o imuabila excludere a timpului ca dinamism al schimbarii, al transformarii si nu ca opacitate fata de istorie (pe care le contine), ci ca prezent continuu, ca infinitate de actualitati efemere, dependente de contexte ca instante temporale definitoriu limitate, secventiale, operând simultan sau/si succesiv, generate de seturi de semnificatii coerente, dar fulgurant legitimante, si dobândind accesul la sens în perspectiva unei totalitati pentru care coerenta semnificatiilor provizorii si de detaliu sunt irelevante. Sensul istoric, sensul cotidian, sensurile nuantate de subtil-gradatele forme de trecut de la cea în care predicatia a devenit realitate substantivizata la actiunea recent încheiata si înca la limita actualitatii si de formele de viitor apartin timpului profan. Timpul prezent leaga inextricabil detaliul evenimential, existential, si absolutul inepuizabil al timpului sacru. Prezentul absolut al sacrului si prezentul infinitezimal si concret al fiintarii sunt convertibile spatial, fie ca imuabila stabilitate, fie ca expresie a unei concreteti dramatic frumoase, dramatic descriptive, ironice sau absurde, provoocatoare sau doar dramatic dinamice. Stilul cultural/artistic în care se realizeaza spatializarea, al complexului metaforic, defineste calitatea temporalitatii de referinta, aspiratia si directia miscarii unei societati. Geometrizarile severe, dominantele raporturilor de orizontale si verticale, impun mai profund decât narativizarea localizanta a unui discurs textual sau imagistic realist sau simbolic sensul profund al unui timp sacru ce înglobeaza elementele timpului profan a caror aspiratie spre conditia salvarii o propun.

Aceasta tensiune a aspiratiei spre eternitatea memoriei infinite care livreaza unei eternitati dincolo de forme-nume-situatii si secvente ca detalii ale manifestarii o regasim în imaginea Coloanei-pomelnic prin care Marin Gherasim introduce în acvtualitatea atemporala numele unor stramosi a caror identitate depaseste limita strictei genealogii de familie, în structura piramidala careia Onisim Colta îi subsumeaza sinecdotic elemente simbol ale spatiului liturgic – cartile sfinte, clopotul, sau în schematica reprezentare antropomorfa proiectata de Silviu Oravitan într-un discurs formal decorativ-simbolic.

Centrarea imaginii printr-un semn hieratic, ce înghiata dinamismul circular, din compozitia Victoriei Zidaru, cu Heruvim, urrmaresste aceeasi relatie temporala. Forma ovoidala în care Gheorghe Zarnescu condenseaza timpul lumii ca latenta si precedenta a declansarii în deveniri functioneaza în acest sens al meditatiei despre pretemporalitate cu forta sintetizanta dar deschisa printr-o manevra plastica aporiei si sentimentului vulnerabilitatii la distrugere. Strategiile prin care sensul aspiratiei spre conditia sacralizarii se formuleaza în problematizanta desfasurare a timpului profan privilegiaza între nivelele retorice fie solutiile preponderent tehnice, picturale/plastice, intretâind elementele figurative într-un spatiu si într-o substantialitate agitate de imperioase miscari subiective, de factura expresionista, fie desfasoara o narativitate nuantata de contradictii, de metafore uneori ambigui, în majoritatea cazurilor dramatice. Dinamica gestului care antreneaza spatiul contextual al aparitiei imaginii Cristului rastignirii, schitate în si transparând prin dramatismul gestual al materialitatii istorice reprezentat de Liviu Nedelcu sau spatiul substantializat si agitat al Heruvimului (cu un chip uman în viziunea rasariteana calofila) din pictura Doinei Mihailescu impun conditia temporala fluida a imersiunii unei sacralitati emblematice într-o actualitate inepuizabil refacuta. Aceeasi materialitate determinanta pentru imaginea unei realitati teluric-dramatice, care refuza limitarile formale confera informalului sensul unei aspiratii paradisiace, în pictura lui Danny Zarnescu.
Naratia intersectarilor dintre calitatile diferite ale timpului profan, sacralizat prin ritul pagân si sublimat prin esentializare angelica, pune în miscare complexele scenarii ale sarbatorii din pictura vitalist expresionista a lui Ilie Boca. Semnul antropomorf, corporalitatea ca substantialitate, dar mai ales ca spatialitate, ofera, firesc, cel mai complex areal de explorare, de sugestii situationale. De la câmpul/padurea de siluete antropomorfe, umplând spatiul ca o infinita colonada din lucrarea Suzanei Fântânariu, la sinecdoticele reprezentari ale mâinii (mâinilor) din pictura Danei Constantin, devenita obiect în experimentul de transpunere dintr-un regim suprarealist (mâna de manechin) la o nuanta arheologic arhaizanta al lui Mihai Chiuaru, si la simbolismul paradoxal, cumulativ al mâinii tentatiei si ispasirii, evocataa de Liviu Mocan, pluralitatea de semnificatii ale acestui fragment este semnalata printre temele majore ale discursului narativizarii conditiei sacre.

Sentimentul senin al participarii la sacralitate a omului eliberat din profan se confrunta permanent cu sentimentul acutizat de o actualitate nelinistitoare, tracasata de constiinta provizoratului si relativitatii tuturor valorilor, de suspiciuni fata de orice aluzie la absolut, de insatisfactii existentiale, de o percepere tensionata si tragica a accederii la conditia sacra. Imaginea cristica, imaginea Dumnezeului-om al rastignirii apare uneori, ca în sculptura lui Alexandru Grosu, amputata, mutilata, depeizata de acea integritate inaccesibila distrugerii sub timpul lumii. La fel de dramatica apare problematizarea optiunii fiintei simplu umane în fata asumarii conditiei impuse de asumarea unui rol superior simbolizate de vesmântul ce îl asimileaza conditiei tragice, sacrificiale, ca în scenariul sculpturii lui Aurel Vlad. Coincidenta dintre timpul istoric si timpul sacru ca actualitate permanentizata a momentului de maxima tensiune între traseul ascensional si descendent se întâlnesc mediate prin moartea ca acces la conditia infernala în gestul divin eliberator si conditie a învierii si înaltarii ca indicare a Caii, spre viata eterna pentru omul salvat si resacralizat – momentul Crucificarii. Coroana expiator regala realizata de Serbana Dragoescu din metal si sârma ghimpata asimileaza accesoriul simbolic al rastignirii ca înaltare si apoteoza în contextul dur si înstrainat al contemporaneitatii. Strategiile acumularii de sensuri în jocul strâns dintre sarcina referentiala, câmpul complex de conotatii explicite si aluzive si solutiile de limbaj sustin diversitatea problematica si varietatea solutiilor formale dezvoltate de artistii ce frecventeaza acelasi teritoriu problematiic, aceeasi realitate a unei actualizari a legitim conservatoarei traditii a discursului sacrralizant.

Alexandra Titu

Constantin Prut
Era un om foarte interesant, foarte deschis, îsi punea probleme ca artist, iar eu în calitate de critic am ramas interesat. Nu-i placeau lucrurile rutiniere, banale, era tot timpul în alerta, avea o viociune, o tinerete vesnica si asa a fost pâna la sfârsit. Era firesc sa ma apropii, ea era deja remarcata, o persoana notorie, începuse sa aiba si expozitii personale, iar eu prin natura meseriei urmaream fenomenul artistic.

Suzana Fântânariu
N-as fi crezut vreodata ca întâlnirea noastra, cea din cadrul Simpozionului national de pictura, de la Lepsa 2012, organizat de Liviu Nedelcu într-un cadru armonios, benefic ar fi fost ultima întrevedere. Am stat pe malul apei împreuna cu Serbana, Florica Prevenda si Zamfira Bârzu desenând mereu iar Serbana ne-a portretizat. Era în verva, inspirata si tonica…….dar parca îmi amintesc ca a murmurat ceva în timp ce desena….. „ce e viata aceasta !?” Iti raspund Serbana….o trecere dintr-un loc în altul…„Si daca nu sunt într-un loc, cautati-ma într-altul” (Walt Whitman)

Sandu Grosu
Mai bine însa, am cunoscut-o la Focsani. O femeie extraordinara, am chefuit, am stat la masa, am povestit de toate. Ce am înteles de la Serbana, e ca era foarte buna prietena cu sculptorii înca din frageda pruncie. Se simtea asta în ea, se simtea ca stie si lumea si felul de a fi al sculptorilor. Probabil de asta am si indragit-o mai mult, îndragesc pe oricine îndrageste sculptura.

Titu Alexandra
Vorbeam cu Serbana din momentul în care îi venea o idee. Suna si la 5 dimineata sa-mi spuna „Mi-a venit o idee. Trebuie neaparat sa vii pe la mine”. Discutam, pe urma, o vedeam cum se naste. Se astepta ca eu si Constantin sa-i privim creatia cu ochi critic, sa-i dam sugestii, asa cum facea si ea.
Cum reactiona la critici?
Se întrista, dupa care dadea telefon si-mi spunea ca a schimbat si ca am avut dreptate. Si atât de tare se emotiona si se entuziasma, când vedea ca-ti place, ca apreciezi ce a facut. Eu eram foarte des la ea în atelier, ma chema în orice împrejurare. Pe Constantin însa, îl invita special, era un eveniment, îl astepta cu placinta cu ceapa sau cu ce stia ca-i place.

Liviu Nedelcu
Prima impresie nu a fost prea buna, poate pentru ca am cunoscut-o într-o perioada când ii era foarte rau. Eu nu stiam acest lucru, nu stiam de boala ei. Eram în Bucuresti, trebuia sa-i returnez lucrarile, de la ultima expozitie la care participase la Focsani si am sunat-o. Mi-a raspuns robotul telefonic. M-a sunat din nou si i-am spus ca sunt un om care nu vorbeste cu robotii. S-a suparat pe mine, pentru ca am fost atât de impertinent. Dupa aceea, am devenit prieteni. Am invitat-o la toate expozitiile pe care le-am organizat în Bucuresti. Si a fost prezenta la toate…

Daria Nedelcu

Informatii Contact:

Focsani, Vrancea
Romania

  • +40 727 705529
  • uapvrancea [at] uapvrancea [dot] com

Despre noi:

Filiala U.A.P. Vrancea este o organizatie profesionala neguvernamentala , constituita din creatori si teoreticieni din domeniul artelor plastice si vizuale, in anul 2008. Este o continuare a Cenaclului Uniunii Artistilor Plastici din Vrancea (fondat in 1970). Ea are, ca membri, exclusiv artisti plastici si vizuali profesionisti.

Filiala are ca scop promovarea intereselor profesionale, materiale si morale ale membrilor sai. Ea organizeaza expozitii, simpozioane, tabere de creatie, precum si alte tipuri de evenimente specifice cu caracter national.
Copyright ©2013-2014. All Rights Reserved. Powered by AFTI.ART